Nu ai niciun produs în coș.
Descriere
NITEYE MINI ONE este una din cele mai potrivite lanterne EDC atit din punct de vedere al dimensiunilor cat si a functionalitatii ei. Mini One detine trei leduri ce vor lumina in cinci culori:
– un led principal Cree XP-G3
– un led RGB avand ca si culori: rosu, verde, albastru
– un led UV 365 nm
Puterea maxima la care poate functiona Mini One ajunge la 500 lumeni, iar distanta maxima atinge 85 metri. In locul reflectorului este montat o lentila TIR dintr-un plastic special, pentru ca fascicolul lanternei sa fie usor imprasiat acoperind o arie larga. Inelul din capul lanternei este realizat din otel inoxidabil, ca dealtfel tot corpul lanternei, astfel greutatea ei nu e mai mare de 29 grame. Butonul de comanda este pozitionat imediat sub capul lanternei si este unul de dimensiuni mai mari pentru a usura pornirea lanternei in intuneric. Butonul este acoperit cu un cauciuc transparent, ce este iluminat atit in timpul incarcarii lanternei cat si la descarcarea acumulatorului. Mai jos de buton sunt pozitionate cele doua leduri RGB si UV, operarea lor se realizeaza tot din acel buton. Pe partea laterala se gaseste mufa de incarcare USB-C, prin aceasta mufa se va putea incarca acumulatorul lanternei, ce este incorporata si este un acumulator litiu-ion de 120mAh. Datorita gaurii de pe fundul lanternei agatarea se poate face atit cu inel de otel cat si cu snur sau lantisor.
Functionare lanterna:
A.) led alb principal: apasati scurt pentru pornirea lanternei, la urmatoarea apasare scurta lumina se va opri.
pentru schimbare treptelor, mentineti butonul apasat iar intensitatea se va schimba urmand ciclul: mod eco – > treapta mica – > treapta medie – > treapta mare.
pentru accesarea modului turbo, cand lanterna e oprita mentineti apasat butonul iar lanterna va lumina 30 secunde la 500 lumeni. Pentru oprire eliberati butonul.
ultima pozitie va fi memorata astfel la urmatoarea pornire lanterna va lumina la aceeasi intensitate.
B.) leduri laterale: apasati de doua ori scurt butonul lanternei; apasati o singura data pentru oprire.
pentru schimbarea intensitatilor, mentineti butonul apasat iar lumina se va schimba urmand ciclul: rosu – > verde – > albastru – >stroboscop rosu/albastru – >stroboscop lent rosu-verde-albastru – >palpaire rosu
pentru oprirea lanternei apasati scurt butonul lanternei.
ultima pozitie/intensitate va fi memorata astfel la urmatoarea pornire lanterna va lumina la aceeasi intensitate
C.) led UV: apasati de trei ori scurt butonul lanternei pentru pornire; apasati o singura data pentru oprire.
Grafic lanterna treapta turbo:
Grafic lanterna treapta mare:
Continut cutie:
-lanterna Niteye Mini One
-inel de otel de agatat
-manual tehnic
Informații suplimentare
Alimentare lanterna | li-po 280 mAh incorporat |
---|---|
Consum mod repaus | 10uA |
Corp lanterna | Otel inoxidabil |
Culoare lanterna | otel natur |
Dimensiuni(mm) | 54.7*14*8*13.2mm |
Garantie | 60 luni |
Greutate | 29.5 gr |
Incarcare directa prin USB | USB-C |
Intensitate lanterna | 1800 cd |
Mod S.O.S. | NU |
Mod schimbare trepte | comutator la baza capului |
Mod stroboscop | 150 lumeni |
Putere treapta 1 / Autonomie | 500lumeni / 10minute |
Putere treapta 2 / Autonomie | 200 lumeni / 20 minute |
Putere treapta 3 / Autonomie | 35 lumeni / 1.5 ore |
Putere treapta 4 / Autonomie | 1 lumen / 15 ore |
Putere treapta 5 / Autonomie | RGB 150 lumeni / 45 minute |
PWM | NU |
Raza fascicol | 85 m |
Rezistenta la apa | IPX-8 |
Rezistenta la impact | 1.5M |
Tensiune de lucru | 3 ~ 4.2V |
Tip circuit | Circuit electronic de ultima generatie |
Tip lanterna | |
Tip finisare | Otel natural |
Tip led | CREE XP-G3, RGB LED, UV 365nm |
Tip lentila | Ultra-clara transparenta tratata anti-reflexie |
Tip protectie | Electronica impotriva polaritatii inverse |
Tip reflector | Plastic TIR PMMA |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.